Train as Trainer

Mailul si feedback'ul primit de la Gheorghe Andries si Dragos Tranca, in urma postului meu cu teambuildingu' de la Salbac:

 Gheorghe Andries:


Da, orice training este o provocare, are mereu ceva inedit, oricat de mult crezi ca il stapanesti fiindca l-ai rulat sau stii perfect subiectul.

Cat despre munca din spate e perfect adevarat. Eu nu ma duc niciodata la un training fara sa-l pregatesc ore bune. Asa mi se pare corect.

In  plus am avut prilejul sa aflu cum isi pregatesc marii actori rolurile si apoi spectacolele. Chiar daca sunt la reprezentatia cu nr 200 pentru un acelasi spectacol si-l pregatesc ca si cum ar fi premiera.

Asta cred eu ca inseamna profesionalism.

Cam asa e si in meseria noastra. Seamana destul de mult.

Tu esti la inceput de cariera. O sa intalnesti traineri care au diferite stiluri si diferite moduri de abordare.

Cu siguranta il vei alege pe cel care crezi ca ti se va potrivi cel mai mult,.

Un singur lucru sa nu-l uiti insa: Sa iti respecti auditoriul si sa le dai tot ce poti mai mult. Asta inseamna sa nu te pacalesti in primul rand pe tine! Daca o vei face, la un moment dat primul care va fi dezamagit si plin de sila vei fi chiar tu.

Dragos Tranca:

Cunoscandu-i foarte bine pe protagonistii acestui eveniment as putea adauga inca un lucru. Este evident ca sunt lucruri care vin din pregatire si practica intensa, sta in normalitatea lucrurilor. 

Dar mai este ceva ce le depaseste pe toate, este faptul ca iti pasa cu adevarat de oamenii si implicit de organizatia cu care lucrezi. Sunt momente in astfel de evenimente cand nimic nu te mai ajuta, nici experienta, nici pregatirea, nici reputatia si atunci ramai tu cu tine insuti ca sa dai tot ce poti pentru cei pe care-i slujesti, pentru cei din fata ta. 

Eu personal am avut astfel de momente cand, nimic din ce ai planificat nu mai era de folos si am inceput sa vorbesc doar din suflet. Ce mi-a iesit pe gura, de fiecare data, m-a uimit si pe mine… …Sunt destul de convins ca eu nu putea sa spun asa ceva, nu aveam de unde, nu stiam sa fi stiut lucrurile pe care le spuneam. Si atunci, de unde??? Habar nu am, dar ceea ce stiu este ca in acele momente tare-i mai iubeam pe oamenii din fata mea, simplu, dezinteresat, cu adevarat!!! In acele momente ei erau ratiunea mea de a exista…

Poate ca suna poetic si desuet, dar eu am crescut langa oamenii despre care se vorbeste in acest articol. Si am invatat de la ei sa-mi manifest astfel menirea de a lucra cu oamenii, plecand din suflet si ajungand la valori si principii.

 Si cateva poze (am incercat sa pun mai multe da'mi dadea eroare):